»Iubesc ceea ce fac și ador să fac oamenii fericiți!«
Sunt pasionată de cofetărie de mai bine de 3 ani. Iubesc ceea ce fac și ador să fac oamenii fericiți. Sunt tare bucuroasă că în sfârșit visul meu de a avea propria cofetărie devine realitate. Am avut întotdeauna o pasiune pentru dulciuri, o joacă de-a coptul și experimentarea de rețete pentru propriile pofte care s-a transformat rapid într-o aventură culinară când familia și prietenii au început să laude creațiile mele. Încurajată de aprecierea celor dragi, am experimentat și mai mult, iar comenzile au început să curgă din ce în ce mai frecvent. Cu multă practică și dedicare, am perfecționat arta cofetăriei, transformându-mi pasiunea într-o carieră sub numele Dessertopia.